Alexandru Gaţcan, desemnat fotbalistul anului 2013 de Federaţia Moldovenească de Fotbal
Mijlocaşul echipei FC Rostov şi al naţionalei Moldovei, Alexandru Gaţcan, a fost desemnat fotbalistul anului 2013. Acesta i-a devansat pe Alexandru Epureanu şi Artur Ioniţă. Alexandru Gaţcan nu a fost prezent la eveniment, din cauza că se află în vacanţă, însă a înregistrat un mesaj de mulţumire celor care l-au votat drept "cel mai bun jucător din Moldova".
"Pentru mine, anul 2013 a fost un an reuşit, cât la FC Rostov, atât şi la selecţionată. În anul care vine, vă promit să bucur suporterii cu un joc spectaculos şi rezultate pozitive", a declarat Gaţcan.
Pe locurile doi şi trei în topul celor mai buni fotbalişti moldoveni s-au clasat Alexandru Epureanu şi Artur Ioniţă. Cel mai bun antrenor a fost desemnat selecţionerul Ion Caras, care a recunoscut că această destincţie se datorează în mare parte victoriei din deplasare cu Muntenegru, scor 5-2. "În sport se uită începutul, dar rămân în memorie ultimele acorduri", a menţionat selecţionerul.
Caras i-a lăsat un mesaj şi lui Alexandru Gaţcan. "Un jucător foarte bun. Un lucru nu-mi place la el - colecţionează cartonaşe galbene. Eu doresc să îl văd permanent pe teren", a spus acesta.
Cei mai buni jucători din campionatul Moldovei au devenit portarul Nicolae Calancea, fundaşul Miral Samardzic, mijlocaşul Alexandru Dedov şi atacantul Henrique Luvannor. Deşi nu este convocat la naţională, pe podium a urcat şi Gheorghe Boghiu. Acesta a primit titlul de "golgheter al Diviziei Naţionale", după ce a marcat cele mai multe goluri în sezonul trecut din campionat.
"Îmi pare bine că ajung acolo sus. Ajungem împreună. Nu numai eu, dar şi echipa la care joc. De naţională nu pot spune nimic. Probabil nu joc acolo din cauza vârstei", a afirmat atacantul Milsami Gheorghe Boghiu.
Anastasia Toma, de la Goleador Chişinău, a fost aleasă cea mai bună jucătoare. "Omul anului în fotbal" a fost desemnată Alina Steţenco, antrenoare a selecţionatei de junioare a Moldovei. Cel mai bun arbitru a fost ales Piotr Stoianov, din Taraclia, iar FC Tiraspol a cucerit premiul Fair Play. Gala fotbalului moldovenesc a ajuns în acest an la cea 22-a ediţie.