Au rupt prietenia cu săpunul şi apa. Elevi de la sate nu fac duş dimineaţa, iar cei de la oraş se spală mai rar pe mâini
Mulţi elevi care locuiesc în sate nu fac duş dimineaţa, iar cei de la oraş se spală mai puţin pe mâini. Sunt datele unui studiu realizat de Centrul Naţional de Sănătate Publică. Specialiştii au mai constatat că fetele sunt cele care respectă cel mai mult igiena personală.
Potrivit cercetării, peste 27 la sută dintre fete şi aproape 24 procente dintre băieţi, locuitori ai oraşelor, fac duş dimineaţa. În acelaşi timp, în sate, acest indice este de 16 şi, respectiv, 13 la sută. În schimb, în mediul rural, sunt mai mulţi copii care se spală dimineaţa pe mâini şi pe faţă. Aproape 70 la sută dintre ei sunt băieţi şi aproximativ 65 - fete. În oraşe, acest indice este de 58 şi, respectiv, aproape 56 la sută. Doar 40 la sută dintre elevi se spală pe mâini după călătorii în transportul public, iar igiena intimă este respectată de 43 la sută dintre elevii din oraşe şi a treia parte din sate. Dintre ei, aproape jumătate sunt fete.
Totodată, hârtia igienică este folosită de aproximativ 83 la sută dintre fete şi de 68 la sută dintre băieţi. Studiul a fost realizat pe un eşantion de aproape 5.000 de elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani. Marja de eroare este de plus minus cinci la sută.