Politica bugetar-fiscală a fost adoptată în prima lectură
Parlamentul a votat în primă lectură proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2014. Legea a fost susţinută de către deputaţii coaliţiei de guvernare.
Potrivit documentului, anul 2014 va începe cu noi scumpiri. Ministerul Finanţelor vrea majorarea accizelor pentru ţigări, băuturi alcoolice, carburanţi şi automobile.
Astfel, este prevăzută majorarea cu cinci lei a accizului pentru 1.000 de ţigări. A doua componentă a taxei, ce vizează valoarea de pe raft, ar putea creşte de la 24 până la 31 la sută. Şi accizele pentru bere şi votcă se vor majora.
De asemenea, vămuirea automobilelor va fi mai scumpă, cu până la şase eurocenţi pentru fiecare centimetru cub, în funcţie de volumul motorului. În acelaşi timp, taxele vamale pentru maşinile cu motoare mai mari de 3.500 de centimetri cubi vor rămâne neschimbate. Plăţile percepute de la importatorii de carburanţi ar putea creşte cu aproximativ nouă la sută pentru o tonă.
- LIVE TEXT Fabrika despre principalele documente bugetar fiscale votate de Parlament şi boicotul opoziţiei
- "Politica bugetar-fiscală are prevederi populiste. Ne aşteaptă un an electoral"
- 2014 începe cu scumpiri. Cresc accizele pentru ţigări, băuturi alcoolice şi carburanţi, dar şi plata pentru importul automobilelor