Odată cu răcirea vremii sporesc şi riscurile înecurilor. Vezi ce sfaturi dau salvatorii
Riscul înecurilor creşte odată cu venirea iernii. Pentru a preveni tragediile, angajaţii Serviciului Situaţiilor Excepţionale au organizat astăzi aplicaţii de salvare la un lac din satul Ivancea, raionul Orhei. Ei au instruit localnicii cum să reacţioneze corect în astfel de situaţii.
Salvatorii spun că cei care vor să pescuiască la copcă îşi riscă viaţa, deoarece stratul de gheaţă este prea subţire.
"Îndemnăm oamenii să nu se aventureze de a merge pe gheaţa subţire a bazinelor acvatice şi cel mai important să aibă grijă de proprii copii mai ales în vacanţa de iarnă, atunci când copiii sunt mai puţin supravegheaţi de către cei maturi ", a declarat ofiţerul de presă al DSE, Liliana Puşcaşu.
Salvatorii au dat şi sfaturi pentru cazurile de prăbuşire sub gheaţă.
"Dacă cineva s-a prăbuşit, nu e cazul să se apropie mai mult de 2-3 metri deoarece gheaţa este acum fragilă. Grosimea până la 7 cm reprezintă pericol atât pentru copii cât şi pentru cei maturi care pleaca la pescuit ", a menţionat şefulul secţiei control staţie salvare, Emilian Eşciuc.
"Primul ajutor e să îi dau ceva lichid călduţ, al doilea cu soluţie de alcool, îi spălăm mâinile, mâinile şi i le încălzim", a spus tehnicianul serviciului scafandru Roman Abajârov.
Din sutele de lacuri din ţară, doar 19 au staţii de salvatori. Din această cauză, de cele mai multe ori, salvatorii nu reuşesc să reacţioneze la timp. Anul acesta, 122 de oameni s-au înecat în lacurile din ţară.