ZECE dezastre ecologice în Chișinău. Iată-le pe cele mai periculoase
Groapa de gunoi din Chişinău, dar şi râul Bâc prezintă cele mai mari pericole ecologice pentru capitală. Concluzia aparţine Mişcării Ecologiste, care a întocmit lista celor mai grave probleme de mediu ce necesită a fi rezolvate urgent.
Prima din lista celor 10 dezastre ecologice din capitală este groapa în care se depozitează gunoiul din Chişinău.
Timp de trei ani, aici au fost depozitate peste un milion de tone de gunoi. Potrivit ecologiştilor, solul, roca şi apele freatice au fost puternic poluate de deşeurile care se descompun lent. Astfel, terenul va prezenta un pericol ecologic încă cinci sute de ani.
"Aceste deşeuri nimeresc în stratul de jos şi mai departe comunică cu apele râului Bâc, cu apele din fântânile oamenilor din apropiere", a atenţionat preşedintele Asociaţiei Ecologiştilor, Vladimir Garaba.
Specialiştii spun că şi râul Bâc se află într-o stare deplorabilă. În apele lui se scurg reziduurile de la peste 50 de întreprinderi. Experţii de mediu susţin că râul Bâc este considerat o zonă moartă din cauza lipsei totale a oxigenului şi a concentraţiei peste limită a substanţelor toxice.
Unii locuitori ai Capitalei sunt de părere, însă, că gunoiul din oraş este cea mai gravă problemă. Iată ce spun ei:
"Lumea-i vinovată, nu doar faptul că nu sunt urne de gunoi, dar pe nimeni nu interesează nimic."
"Chişinăul este plin de gunoi, noi nu avem groape de gunoi, asta e problema principală."
Printre problemele semnalate de ecologişti în capitală sunt lipsa spaţiilor verzi, volumul excesiv al gazelor de eşapament, smogul, poluarea solului, dar şi poluarea fonică.