CLIPE EMOŢIONANTE! Familia Hodorkovski, reunită după 10 ani de despărţire
Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski a avut o întâlnire emoţionantă cu familia sa, la o zi după ce a fost eliberat din închisoare. Jurnaliştii au surprins momentul în care acesta se întâlneşte la Berlin cu părinţii săi.
Fiul disidentului rus a apărut în faţa hotelului în care acesta este cazat şi a anunţat vestea despre reîntâlnirea familiei. Totodată el le-a mulţumit, în numele tatălui său, celor care l-au susţinut în toţi anii de detenţie.
"Familia mea este în sfârşit reunită şi suntem foarte, foarte fericiţi să fim împreună după zece ani de despărţire. După cum vă daţi seama, tatăl meu trece prin multe acum", a declarat fiul lui Mihail Hodorkovski, Pavel.
Mihail Hodorkovski a fost vizitat, ieri, de către parlamentarul german Marieluise Beck, unul dintre cei care au luptat pentru drepturile lui în anii de detenţie.
"Când l-am întâlnit, nu-mi venea să cred că acest moment, despre care mă îndoiam că se va întâmpla, este adevărat. Asta pentru că ştim cu toţii că i se pregătea un al treilea proces în Rusia. Astfel, mă gândeam că atâta timp cât Putin va fi la putere, Hodorkovski nu va fi niciodată liber", a mărturisit Marieluise Beck.
Între timp, unul dintre cei care a contribuit la plecarea fostului oligarh în Germania, analistul politic Alexandr Rahr, a oferit detalii despre cum a avut loc eliberarea aceastuia.
"L-au trezit la două dimineaţa. Directorul închisorii a avut o discuţie cu el, i-a spus că acum îl vor elibera şi-l vor lăsa să plece peste hotare. L-a întrebat dacă vrea să plece peste hotare şi el a fost de acord. Apoi l-au dus în oraş, unde a venit un elicopter care l-a dus în Sankt-Petersburg", a relatat analistul.
Hodorkovski va susţine o conferinţă de presă astăzi, la ora 13.00, la Muzeul Zidul Berlinului.
- Russia Today: Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski se află în Germania, însă destinaţia sa e alta (VIDEO)
- Mihail Hodorkovski va susţine, mâine, prima sa conferinţă de presă, după ce a fost eliberat din închisoare
- "Eliberarea lui Hodorkovski are legătură cu refuzul mai multor demnitari de a fi prezenţi la Jocurile Olimpice de la Soci"