Ce pregăteşte opoziţia din Ucraina, la o lună de la începutul protestelor în Kiev
Astăzi se împlineşte o lună de la începutul protestelor din Piaţa Independenţei din Kiev. Cu această ocazie, opoziţia din Ucraina intenţionează să organizeze ample manifestaţii, cu participarea a mii de oameni.
De asemenea, urmează a fi elaborat un aşa-numit "Plan de ofensivă". Acesta trebuie să unească toţi politicienii şi activiştii care nu sunt de acord cu politica guvernării şi să stabilească traseul viitor al mişcării de rezistenţă.
Unul dintre liderii protestatarilor, Iuri Luţenko, a anunţat că orice ucrainean care-şi doreşte o schimbare este aşteptat în Piaţa Independenţei şi poate participa la crearea viitorului "Plan de ofensivă".
Presa a anunţat că preşedintele Victor Ianukovici va participa, săptămâna viitoare, la Moscova, alături de omologii său din Belarus şi Kazahstan, la reuniunea Consiliului Suprem al Uniunii Euroasiatice.