Şerban Huidu a ieşit din comă
Embed:
Realizatorul TV Şerban Huidu a ieşit din comă. Colegul său de la emisiunea "Cronica Cârcotaşilor", Mihai Găinuşă, se află la Innsbruck alături de Şerban. El a declarat că recuperarea va dura câteva săptămâni.
Şerban Huidu era în vacanţă, alături de familia sa, în Austria. Prezentatorul Prima TV cobora cu viteză pe pârtie şi s-a izbit într-un copac. Impactul a fost atât de puternic, încât a rămas inconştient. Nu a putut nici măcar să strige după ajutor. El a fost adus la spital cu un elicopter, în stare de comă. În cadrul unei conferinţe de presă, medicii austrieci, care s-au ocupat de Şerban Huidu, au declarat că starea lui este stabilă şi sunt şanse să îşi revină.