Formele şi culorile i-a trasat unei adolescente drumul spre succes, iar de Crăciun are o singură dorinţă: Să fie apreciată de cei din jur
Pictura este poezie tăcută, spunea un filosof antic. Aşa este şi pentru Mihaela Ceban, o adolescentă căreia părinţii i-au spus că avea doar doi ani când a început să deseneze. De atunci, sufletul ei s-a mutat cu totul în lumea culorilor. Acum elevă la şcoala de arte, Mihaela studiază şi lucrează cu pasiune, dar şi cu talent.
Emoţionată în faţa camerei de filmat, Mihaela ne-a mărturisit că se simte în largul ei doar când pictează. "Obiectele sunt mai diferite, totul redă o altă senzaţie faţă de obiectele din lumea vie. Când pictez mă simt mai relaxată şi mă simt mai bine", a spus pictoriţa.
O lume în care formele şi culorile i-au desenat Mihaelei drumul spre succes. La 13 ani are deja multe premii la competiţii de artă plastică. Reuşita maximă a fost medalia de aur obţinută la un concurs din India.
"Când m-a anunţat doamna Nina că a luat medalia de aur, am lăsat receptorul şi am sărit odată în sus. Ştiţi, parcă de emoţie şi de spaimă, nu-mi venea a crede", a declarat mama Mihaelei, Natalia Ceban.
Doamna Nina Popescu este profesoara de artă plastică care ştie cel mai bine preţul acestor succese. "Este o fetiţă foarte străduitoare, responsabilă, munceşte foarte mult. Datorită faptului că munceşte foarte mult, are şi succese mai deosebite decât alţi copii", a precizat profesoara.
Iar munca înseamnă inclusiv faptul că de trei ori pe săptămână merge din satul natal, Bardar, la şcoala din oraşul Ialoveni. "Pictura nu este chiar atât de uşoară aşa cum cred alţii, dar trebuie să fii foarte atent la detalii, să combini culorile cât mai plăcut. Principalul la pictură e să-ţi placă ţie şi apoi celor din jur", a explicat Mihaela.
O pasiune care, însă, presupune şi costuri care pentru familie nu sunt chiar uşor de acoperit. "Foile A3 costă circa 50 de lei, mapa costă la fel în jur de 50 de lei. O cutie de guaş e 150 – 160 de lei. Preţurile sunt cam mari, dar ce să facem trebuie", a precizat mama fetei.
Părinţii nici nu se plâng, nici nu cer ajutor. Se concentrează doar să îşi ajute cât mai mult copilul. "Nu cumpărăm haine sau alte lucruri. Tot timpul mă gândesc ca ea să aibă o viaţă mai bună, pentru că noi suntem oameni simpli şi mi se pare că e prea greu pentru noi. Vreau să am de la ea bucurie şi să mă bucur că are un trai mai bun", a menţionat mama Mihaelei.
Din fericire, profesorii de la şcoala de arte îşi sprijină şi ei elevii. Uneori cu materiale pentru pictură, alteori chiar cu bani. "Câteodată mai încălcăm legile, mai scoatem din şcoală, le mai dăm nişte hârtie, nişte vopsele. S-a întâmplat că plătesc uneori pedagogii. Şcoala e foarte scumpă, mai ales pentru copiii de la sat", a specificat directorul Şcolii de arte, Ialoveni, Gheorghe Ungureanu.
Cert este că Mihaela ar vrea să-şi valorifice talentul fie ca arhitect, fie ca designer vestimentar. Mai are timp să decidă. Până atunci, are o singură dorinţă: "Îmi doresc ca toţi cei din jur să mă aprecieze şi să fie alături de mine în situaţiile mai dificile", a declarat Mihaela.