Întâmpinaţi cu îmbrăţişări călduroase. Primul grup de moldoveni blocaţi în Sudanul de Sud a revenit acasă
Embed:
Cu zâmbete şi îmbrăţişări calde. Aşa i-au întâmpinat rudele pe moldovenii care s-au întors din Sudanul de Sud. Primul grup de muncitori, rămas blocat mai multe zile în Sudanul de Sud, a ajuns aseară pe Aeroportul Chişinău. Astăzi, din Kenya urmează să revină în Moldova alţi 30 de oameni.
Moldovenii lucrau de mai mult timp la o exploataţie petrolieră din Sudanul de Sud şi s-au pomenit în mijlocul conflictului civil din această ţară. Ei au refuzat să discute cu jurnaliştii.
Violenţele din Sudanul de Sud au izbucnit pe 15 decembrie, în urma unui conflict între susţinătorii actualului preşedinte, Salva Kiir, şi cei ai fostului vicepreşedinte, Riek Mashar.