Clint Demspey a fost împrumutat de Fulham
Unul dintre cei mai buni mijlocaşi americani din ultimii ani Clint Dempsey a revenit în Campionatul Angliei. Acesta a fost împrumutat de formaţia Seattle Sounders la Fulham, echipa la care a mai evoluat în perioada 2007-2012.
Mijlocaşul, în vârstă de 30 de ani, va reveni în Anglia după o pauză de cinci luni. În august, Dempsey a plecat de la Tottenham Hotspur, club pentru care a jucat un sezon.
Până a ajunge la Spurs, Dempsey a evoluat timp de cinci ani la Fulham, echipă cu care a jucat şi în finala Ligii Europei în 2010. Astfel, Dempsey va îmbrăca din nou tricoul echipei londoneze după o pauză de un an şi jumătate. Acesta va încerca să-şi ajute echipa, care ocupă penultimul loc în Campionatul Angliei cu 13 puncte după 17 etape.
Clint Dempsey este şi liderul naţionalei Statelor Unite, cu care va evolua la Campionatul Mondial din Brazilia. Fotbalistul a jucat 101 meciuri pentru reprezentativa antrenată de Jurgen Klinsman şi a marcat 36 de goluri, fiind pe locul doi în clasamentul golgheterilor all-time al naţionalei.
Pe lângă Dempsey, Fulham l-a adus la echipă şi pe Alan Curbishley, care va ocupa funcţia de director tehnic.