HOROSCOP: Peştii riscă să rupă relaţiile cu un partener de afaceri, iar Scorpionii ar putea primi o veste despre o moştenire
CAPRICORN: Sunteţi nemulţumit din cauza unui insucces în afaceri. Nu este cazul să vă descărcaţi nervii acasă. Ţineti cont de sfaturile partenerului de viaţă.
VĂRSĂTOR: Persoana iubită vă reproşează lipsa de afectivitate şi faptul că acordaţi prea multă importanţă afacerilor. Nu mai alergaţi după bani şi detaşaţi-vă de grijile cotidiene.
PEŞTI: S-ar putea să judecaţi greşit iniţiativele unui partener de afaceri. Analizaţi împreună toate problemele, altfel riscaţi să rupeţi relaţiile. După-amiază, un prieten vă ajută să treceţi mai uşor peste probleme.
BERBEC: Nu vă ocupaţi astăzi de afaceri, pentru că ar putea apărea situaţii neprevăzute. Aveţi de făcut mai multe drumuri scurte şi sunteţi nevoit să cheltuiţi mulţi bani. Cereţi sprijinul prietenilor.
TAUR: Prietenii vă invită să petreceţi după-amiaza împreună. Relaţiile cu persoana iubită s-ar putea tensiona spre seară. Încercaţi să fiţi mai înţelegător.
GEMENI: Aveţi probleme de comunicare, ceea ce vă poate afecta relaţiile sentimentale şi contactele cu cei din jur. Nu aveţi chef să vă întâlniţi cu prietenii. Nu refuzaţi dialogul cu oamenii din preajmă.
RAC: Vă pregătiţi pentru o vacanţă mult aşteptată. Verificaţi-vă, încă o dată, bagajele şi actele. Ţineti cont de sfaturile unei rude mai în vârstă.
LEU: Aveţi succes în activităţile legate de cămin. Dacă trebuie să plecaţi într-o călătorie, vă sfătuim să o amânaţi. Ascultaţi-vă intuiţia şi nu cedaţi insistenţelor celor din jur.
FECIOARĂ: Astăzi, staţi mai bine cu banii şi plănuiţi să plecaţi la rude. Asiguraţi-vă că le găsiţi acasă. După-amiază, s-ar putea să nu vă simţiţi prea bine. Nu este cazul să vă îngrijoraţi.
BALANŢĂ: Dimineaţă sunteţi foarte prins cu probleme stringente, legate de afaceri. După-amiază, atmosfera de acasă ar putea fi mai tensionată, dar spre seară totul revine la normal. Nu neglijaţi odihna.
SCORPION: Dimineaţă nu vă puteţi respecta programul, din cauza unei probleme de sănătate. După-amiază, s-ar putea să primiţi o veste despre o moştenire. Nu vă faceţi planuri prea devreme.
SĂGETĂTOR: Reuşiţi să terminaţi un proiect important şi vă gândiţi deja la următorul. Temperaţi-vă dorinţa de a munci continuu şi acordaţi mai multă atenţie celor din jur.
- Horoscop: Cât de importanţi sunt banii pentru fiecare zodie în parte
- HOROSCOP: Nativii din zodia Berbec ar putea pierde o afacere profitabilă, iar Gemenii pot câştiga bani foarte uşor
- HOROSCOP: Scorpionii au neînţelegeri cu un partener de afaceri, iar Leii sunt sfătuiţi să NU semneze documente oficiale