Campionatul Moldovei la fotbal în sală: JLC a învins Sokol Tiraspol, iar Atletiko a pierdut de la Lexmax
JLC a încheiat anul pe primul loc în Campionatul Moldovei la fotbal în sală. În ultima etapă din acest an, deţinătoarea Cupei Moldovei a învins Sokol Tiraspol cu 8-2.
Cele opt goluri ale gazdelor au fost înscrise doar trei jucători. Sîrbu a marcat de trei ori, în timp ce Ghercioglo şi Subotin au înscris câte două goluri.
Într-un alt meci al etapei a noua, campioana în exerciţiu, Lexmax a învins Atletiko cu scorul de 4-2. Pentru echipa antrenată de Vasile Arlet au înscris Vicolaş, Obadă, Robu şi Podlesnov, în timp ce pentru Atletiko de două ori a punctat Bulicanu.
După nouă etape, JLC este pe primul loc cu 21 de puncte, însă are cu un meci mai mult jucat decât celelalte patru echipe din campionat. Lexmax este pe poziţia a doua cu 15 puncte, iar Tarsus ocupă locul trei cu 13 puncte. Atletiko şi Sokol ocupă ultimele două poziţii.