Cine îţi poate porni cu uşurinţă camera şi microfonul de la iPhone, fără ca tu să ştii
Agenția de spionaj digital a Statelor Unite, NSA, are capacitatea de a trage cu urechea la aproape toate tipurile de comunicații realizate cu ajutorul iPhone-urilor produse de compania Apple.
Un program NSA numit DROPOUTJEEP le permite angajaților Agenției de Spionaj americane NSA să intercepteze SMS-uri, liste de contacte, să localizeze un anumit smartphone folosind date legate de antenele de comunicații și chiar să activeze camera video și microfonul iPhone-urilor produse de compania Apple, se arată un raport publicat de cercetătorul Jacob Appelbaum și publicația germană Der Spiegel, potrivit Realitatea.net.
Potrivit documentelor publicate, NSA se laudă cu o rată de succes de 100% când vine vorba de "infectarea" dispozitivelor Apple cu programe de tip spyware. Totuși, NSA are nevoie de acces fizic la iPhone-uri pentru a instala programul de tip spyware, lucru pe care l-a reușit prin interceptarea și redirecționarea livrărilor de dispozitive. Totodată, NSA lucrează în prezent la o modalitate de a căpăta acces la iPhone-urile utilizatorilor de la distanță.
Nu este exclus ca Apple să fi implementat o astfel de vulnerabilitate în mod conștient în smartphone-urile pe care le produce, avertizează cercetătorul Jacob Applebaum. Compania americană nu a făcut încă nicio declarație în această privință.