Celebrarea Anului Nou este unul din cele mai vechi obiceiuri din lume
Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic. Milioane de oameni de pe mapamond au petrecut anul vechi cu focuri de artificii, şampanie şi mâncare tradiţională. Locuitorii insulelor Hawaii şi cei ai statului Alaska au fost ultimii care au admirat spectacolul de culori la trecerea dintre ani.
Sărbătorirea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din lume, indiferent de calendarul folosit. Istoricii presupun că noul an a fost celebrat, pentru prima dată, în Babilon, acum 4000 de ani. Aproximativ în anul 2000 înaintea erei noastre, Anul Nou babilonian începea cu prima lună plină după Solstiţiul de Iarnă şi dura 15 zile.
În Egiptul Antic, Anul Nou era sărbătorit în momentul în care Nilul ieşea din matcă, eveniment ce se desfăşura pe la sfârşitul lui septembrie şi fără de care recoltele nu ar mai fi existat. Romanii sărbătoreau Anul Nou în Martie, dar calendarele lor au fost schimbate de împăraţi, nesincronizate adesea cu mişcările Soarelui. Unele popoare marchează trecerea dintre ani în alte perioade ale anului. Astfel, în funcţie de religie, Anul Nou diferă de cel calendaristic în diferite regiuni.
Poporul evreu sărbătoreşte Rosh Hashana în septembrie sau octombrie. Biserica ortodoxă rusă sărbătoreşte Anul Nou la 14 ianuarie, în China acesta cade între 21 ianuarie şi 19 februarie, iar în Iran este sărbătorit în luna martie. Indiferent de religie, însă, toate ţările de pe mapamond marchează anul nou calendaristic în noaptea dintre 31 decembrie şi întâi ianuarie.