Bilanţ sumbru după Revelion. Doi oameni au murit, iar alţi 27 au fost răniţi (VIDEO)
În ultimele 24 de ore, doi oameni au murit, iar alţi 27 au fost răniţi în 16 accidente rutiere, care au avut loc pe teritoriul ţării.
Un accident grav s-a produs pe 1 ianuarie, în satul Cioburciu, raionul Ştefan Vodă. Un tânăr de 27 de ani a decedat, iar altul a fost grav rănit, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un gard de beton. Potrivit poliţiei, tânărul conducea cu viteză excesivă. O altă tragedie s-a produs ieri, în capitală. O femeie în vârstă de 68 de ani, care traversa strada neregulamentar, a fost accidentată mortal de un automobil. Tot pe 1 ianurie, cinci oameni, printre care şi un minor, au ajuns la spitalul raional din Criulei cu leziuni corporale, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un stâlp.
În primele două zile din acest an, s-au înregistrat şi patru tentative de suicid. Ieri, un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost adus la spitalul "Sfânta Treime" din Capitală, după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor, iar o minoră de 16 ani a fost salvată de medici după mai multe proceduri de dezintoxicare. Tânăra a fost transportată în stare gravă la Centrul Mamei şi Copilului. Alţi doi bărbaţi, unul de 35 şi altul de 27 de ani, au ajuns la urgenţă după ce au încercat să-şi pună capăt zilelor. Starea lor este stabilă.
"Pacienţii au fost îngrijiţi medical, li s-a acordat asistenţa de care au avut nevoie. După aceasta persoana de 27 de ani a fost transportată la spitalul de psihiatrie pentru a se asigura ca nu va mai repeta acest gest", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă, Petru Craveţ.
Psihologii spun că, la început de an, oamenii sunt mai deprimaţi. Printre cauze se numără şi faptul că nu au atins scopurile pe care şi le-au stabilit.
"La trecerea dintre ani, oamenii de obicei îşi reevaluează viaţa. Unii realizează că au obţinut ceva, alţii că nu prea au obţinut. Problemele pot fi diverse, pot fi probleme psihologice la unii oameni, probleme neurologice sau chiar probleme psihiatrice", a explicat psihologul Angela Calancea.
În 2012, în Republica Moldova, 571 de persoane şi-au pus capăt zilelor, cu 12 la sută mai mulţi decât în anul 2011.
- Treceţi pe unde vreţi, eu parchez unde îmi convine. Un şofer şi-a lăsat maşina chiar pe trecerea de pietoni FOTO
- Date cutremurătoare! În Chişinău, trei persoane au încercat să-şi pună capăt zilelor
- PERICOL DE ACCIDENTE! Pilonii pe care sunt montate camerele video, instalaţi pe trotuare sau chiar pe carosabil