Analiştii politici susţin că în 2011 criza politică se poate adânci
Anul 2011 ar putea fi pentru politica moldovenească mai complicat decât cel care a trecut, iar probabilitatea unor noi alegeri parlamentare anticipate este foarte mare.
În primăvara anului 2011 în Moldova vor avea loc alegerile locale, care vor fi o repetiţie a viitoarelor alegeri parlamentare. Partidele puternice îşi vor întări poziţiile, iar cele mici îşi vor încerca forţele.
Experţii susţin că niciun partid nu-şi doreşte acum o nouă rundă a alegerilor parlamentare, iar singura posibilitate de a le evita este să fie ales şeful statului. Alianţa pentru Integrare Europeană nu are destule voturi pentru acest lucru. Voturile sunt insuficiente şi pentru schimbarea procedurii de alegere a şefului statului.
Pe de altă parte, ideea alegerii preşedintelui de către popor rămâne actuală, în ciuda eşecului referendumului din 5 septembrie. Conform Constituţiei, un alt referendum în această problemă ar putea avea loc abia peste doi ani, dar legea poate fi schimbată.
Experţii mai spun că, în viitorul apropiat, niciunul dintre partide nu va fi în stare să obţină destule voturi pentru a conduce ţara de unul singur, dar în 2011 vom vedea, cât de viabilă este noua alianţă.