Ger cumplit în SUA! Străzile oraşelor arată ca într-un film apocaliptic din cauza temperaturilor fără precedent (VIDEO)
Statele Unite au îngheţat la propriu. Cea mai mare parte a ţării a fost cuprinsă de temperaturi fără precedent. Gheaţa pe râuri este tare ca betonul, în unele state stratul de zăpadă depăşeşte jumătate de metru, mii de zboruri au fost anulate, iar străzile sunt aproape pustii.
Din cauza gerului, zeci de mii de locuinţe din centrul şi vestul ţării au rămas fără curent. Autorităţile le recomandă celor care se pomenesc în astfel de situaţii să-şi găsească alt adăpost sau să apeleze la ajutor.
"Aceasta nu este o vreme când oamenii pot să stea liniştiţi în casă, fără căldură sau energie electrică", a declarat guvernatorul statului Indiana, Mike Pence.
Autorităţile le cer cetăţenilor să fie cât mai precauţi, deoarece în aceste condiţii intervenţia salvatorilor este dificilă.
"Folosim toate resursele de care dispune statul Illinois pentru a-i ajuta pe oameni să depăşească această situaţie foarte serioasă şi periculoasă. Nu doar vremea rece dar şi lapoviţa de pe drumuri complică foarte mult lucrurile", susţine guvernatorul statului Illinois, Pat Quinn.
Oamenii se asigură cu proviziile necesare din magazine şi evită să iasă din locuinţe, astfel încât străzile din mai multe oraşe au rămas aproape pustii.
"Mă tem că va fi şi mai frig şi mă voi izola şi mai mult, de aceea mi-am luat ceva mâncare caldă şi nişte vin ca să mă încălzesc", a declarat o tânără.
"Afară e frig, iar eu am venit să-mi iau câte ceva ca să-mi acopăr plantele", spune o femeie.
Din cauza temperaturilor scăzute, peste 3.700 de curse aeriene au fost anulate iar peste 3.200 - amânate. De la începutul anului, temperaturile polare şi căderile masive de zăpadă din nordul şi estul SUA au dus la moartea a cel puţin 16 oameni.