Sărbătoare naţională în Coreea de Nord. Liderul la Phenian, Kim Jong-un, îşi sărbătoreşte ziua de naştere
Coreea de Nord sărbătoreşte ziua de naştere a lui Kim Jong-un, a cărui vârstă nu este, însă, cunoscută cu exactitate. Folosind monetul festiv, liderul de la Phenian a anunţat şi data viitoarelor alegeri parlamentare. Astfel, scrutinul pentru alegerea membrilor Adunării Supreme a Poporului este programat să aibă loc pe 9 martie.
Aniversarea Conducătorului Suprem este sărbătoare naţională în Coreea de Nord. În aceast an, evenimentul special al sărbătorii va fi un meci de baschet în care va juca şi starul american Dennis Rodman. Baschetbalistul şi-a ieşit din fire într-o intervenţie pentru postul de televiziune CNN, în momentul în care a fost întrebat despre un compatriot de-al său condamnat la 15 ani de închisoare într-un lagăr de muncă sub acuzaţia că a vrut să înlăture de la putere regimul.
"Voi ştiţi ce a făcut el în această ţară? De ce este deţinut în această ţară? Dacă aţi şti ceea ce a făcut Kenneth Bae. A făcut greşeli", a declarat baschetbalistul Denis Rodman.
Între timp, puterea de la Phenian a anunţat că la alegerile din această primăvară vor putea lua parte toţi cetăţenii care au împlinit vârsta de 17 ani. Scrutinul vine la puţin timp după ce unchiul actualului lider Jang Song Thaek a fost executat pentru corupţie şi complot pentru răsturnarea Guvernului. Experţi politici citaţi de postul Al Jazeera spun că execuţia a avut loc pentru ca preşedintele de la Phenian să-şi consolideze puterea în stat. Mai mult, potrivit acestora, Kim Jong-un va folosi scrutinul din primăvară pentru a-i înlocui pe vechii demnitari.
În Coreea de Nord sunt organizate alegeri parlamentare o dată la 5 ani, însă de cele mai multe ori acestea sunt o formalitate întrucât candidaţii, precum şi câştigătorii sunt aleşi din rândul formaţiunii de guvernământ "Partidul Muncitoresc".