Moldova a mai făcut un pas spre liberalizarea vizelor cu UE
Moldova a mai făcut un pas spre liberalizarea vizelor cu Uniunea Europeană. Un raport în acest sens va fi discutat astăzi, la şedinţa Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi relaţii interne din cadrul Parlamentului European, notează Moldova.org.
Documentul va fi prezentat de europarlamentarul sloven Tanja Fajon, care susţine că abolirea regimului de vize pentru moldoveni va fi în avantajul tinerilor care îşi doresc să facă studii în Uniunea Europeană, cât şi al persoanelor care au rude în ţările din acest spaţiu. Mai mult, europarlamentarul speră că va obţine votul în Comitet până la sfârşitul lunii februarie.
Decizia finală ar urma să fie supusă votului în Parlamentul European până în luna mai a acestui an. Dacă regimul de vize va fi abolit, moldovenii vor putea călători liber în UE timp de 90 de zile timp de şase luni.