Qoros 3 Sedan, cel mai sigur model din 2013 conform testelor EuroNCAP
Cu un punctaj total de 88 de procente, modelul chinezesc este unul dintre cele mai sigure încercate vreodată de EuroNCAP. Testele de impact frontal, lateral şi cu stâlpul, au demonstrat că celula de siguranţă a noului Qoros 3 Sedan este extrem de rezistentă şi protejează bine pasagerii adulţi. Motiv pentru care această categorie a primit 95 de procente.
Lucrurile au stat la fel de bine şi pentru Protecţia Copilului, notată şi ea cu 87%. Cea mai importantă distincţie a venit însă la capitolul Protecţia Pietonilor. Qoros a dezvoltat unul dintre cele mai bune astfel de sisteme, după cum însuşi EuroNCAP susţine. Motiv pentru care punctajul final a fost de 77 de procente. Este o valoare extrem de bună având în vedere că majoritatea maşinilor testate reuşesc cu greu peste 50 de procente.
Pentru a se asigura că obţin cel mai bun punctaj la EuroNCAP, cei de la Qoros au echipat modelul 3 Sedan cu airbaguri frontale, laterale şi cortină, centuri cu prindere în trei puncte, dintre care cele de pe locurile din faţădotate şi cu tensionare, tetiere active, ABS şi ESP, avertizare de cuplare a centurilor şi un sistem de limitare a vitezei.
EuroNCAP a mai premiat şi alte modele pentru siguranţă în 2013, în funcţie de segment. Au mai primit distincţia pentru siguranţă Renault Zoe , Lexus IS 300h, Kia Carens, Ford Tourneo Connect, Maserati Ghibli şi Jeep Cherokee.