A fost creat biroul electoral care se va ocupa de desfăşurarea referendumurilor din Găgăuzia DETALII
Autorităţile locale din Ceadîr-Lunga au decis să creeze birou în oraş care va organiza referendumurile de pe 2 februarie în Găgăuzia. Asta deşi, acum câteva zile, Judecătoria raionului Comrat a declarat plebiscitele drept ilegale, iar Procuratura Generală a început o urmărire penală pe fapt pentru alocarea resurselor financiare în acest sens.
"Dacă trăim într-o societate democratică, atunci noi trebuie să organizăm referendumuri şi să ascultăm opinia poporului. Eu nu văd nicio problemă. Eu am o stimă deosebită pentru moldovenii care vor să fie mai aproape de România, dar în acest caz şi noi putem să ne spunem opinia", susţine primarul oraşului Ceadîr-Lunga, Gheorghe Ormanji.
Din componenţa biroului fac parte consilierii şi primarul oraşului, dar şi unii deputaţi ai Adunării Populare.
Comuniştii din parlamentul regional au lansat o iniţiativă de convocare a unui congres extraordinar al tuturor deputaţilor din autonomie pentru a discuta situaţia cu privire la referendumuri. Subiectul va fi dezbătut şi în cadrul unei şedinţe a Adunării Populare de la sfârşitul săptămânii viitoare.