Universitatea de Medicină "Nicolae Testemiţanu", printre cele mai prestigioase instituţii de profil din Europa
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu” din Moldova s-ar putea număra printre cele mai prestigioase instituţii de profil din Europa. Este concluzia unui grup de experţi europeni, care se află într-o vizită de documentare la Chişinău. În opinia lor, universitatea a făcut progrese importante şi ar putea primi, în curând, acreditare internaţională.
Preşedintele Asociaţiei Şcolilor Medicale din Europa, Did Gordon, a mai vizitat universitatea acum patru ani. El spune că, între timp, aici s-au produs schimbări impresionante.
"În Moldova se produc schimbări spre bine, atipice pentru ţările postsovietice. Există trecerea necesară de la studiile teoretice la cele postuniversitare. Lucrul acesta le permite absolvenţilor voştri să-şi perfecţioneze cunoştinţele", a subliniat David Gordon.
Experţii străini au analizat programul de studii, metodele de predare şi modul de susţinere a examenelor.
"Am fost în vizită la mai multe universităţi de medicină. Consider că această universitate întruneşte toate condiţiile pentru a obţine recunoaşterea internaţională în domeniul formării profesionale a medicilor", a menţionat preşedintele Federaţiei Mondiale pentru Educaţie Medicală, Stefan Lingren.
Conducerea instituţiei speră că, în timpul apropiat, absolvenţii Unversităţii de Medicină vor putea activa fără impedimente în ţările din Occident.
"Aceasta ne inspiră optimisul că absolvenţii noştri vor fi uşor încadraţi în activitate pe specialitate în toate ţările membre ale UE şi peste ocean", a declarat rectorul Universităţii de Medicină, Ion Ababii.
"Această acreditare internaţională va avea un răsunet fără doar şi poate. În primul rând, vom fi citaţi în calitate de universitate care are aceleaşi drepturi ca şi toate universităţile acreditate internaţional, ne va creşte imaginea pe plan internaţional", a punctat vice-rectorul Universităţii de Medicină, Mihai Gavriliuc.
Vizita specialiştilor europeni la Universitatea de Medicină va dura până la 12 ianuarie.
- 47.000 de lei pentru un student. Topul universităţilor cu cele mai mari cheltuieli din bugetul public
- Administraţia Universităţii din Taraclia neagă că ar cheltui 25.000 de lei pentru întreţinerea unui student
- IATĂ care este cea mai PRESTIGIOASĂ universitate din Moldova, potrivit unor clasamente mondiale