Tricolorul Rusiei nu va fi drapel oficial în stânga Nistrului. Aşa-zişii deputaţi din regiune au respins această propunere
Drapelul Federaţiei Ruse nu va flutura deasupra instituţiilor din stânga Nistrului. Deputaţii de la Tiraspol au respins iniţiativa unui legislator local care a propus adoptarea tricolorului rusesc în calitate de "drapel al unităţii naţionale".
Nu este singura încercare de aplicare în regiunea separatistă transnistreană a elementelor statalităţii ruseşti. În decembrie anul trecut, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a propus preluarea, în stânga Nistrului, a legislaţiei moscovite. Propunerea a fost votată în prima lectură de sovietul suprem.
Şevciuk afirmă că aspiraţiile integraţioniste ale regiunii transnistrene sunt diferite de cele ale Moldovei. În timp ce Chişinăul se apropie tot mai mult de Uniunea Europeană, Tiraspolul optează pentru Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
- Aprobat! Profesorii de la şcolile cu predare în română din stânga Nistrului vor primi un supliment la salariu
- În penitenciarele din regiunea transnistreană se vând îmbrăţişări, iar libertatea costă 200 de mii de dolari. VEZI lista cu preţuri
- Leancă spune că Rusia nu va recunoaşte independenţa regiunii transnistrene. IATĂ CE ARGUMENT ARE