Evenimente politice ce au marcat această săptămână. VEZI DETALII
Revenirea aleşilor poporului la muncă, dar şi începerea primelor runde de consultări pe marginea agendei de Asociere sunt doar două dintre evenimentele ce au marcat această săptămână.
Aleşii poporului şi-au încheiat vacanţa şi au revenit la muncă. Ei şi-au început activitatea în cadrul comisiilor permanente ale Parlamentului.
Partidul Liberal a contestat, luni, la Curtea Constituţională, unele modificări la Codul Fiscal, care au intrat în vigoare în acest an. Liberalii consideră că prevederile care vizează micşorarea sau anularea mai multor taxe stabilite de primării, limitează autonomia locală.
Tot în această săptămână Consiliul municipal din Comrat a creat 11 birouri electorale pentru referendumurile programate pe 2 februarie. Asta chiar dacă Procuratura Generală a spus că acţiunile autorităţilor Găgăuziei contravin Constituţiei şi au deschis un dosar penal.
Joi a avut loc prima rundă de consultări pe marginea agendei de Asociere. Oficialul european Dirk Schuebel a menţionat că moldovenii ar putea călători fără vize în Uniunea Europeană până la sfârşitul acestui an. De asemenea, el a mai spus că urmează să fie negociat un Plan de Acţiuni care va reglementa modalităţile de implementare a Acordului de Asociere cu UE.
În urma unei vizite oficiale în Olanda a prim-ministrului Iurie Leancă, s-a stabilit că ar putea fi reluate cursele aeriene pe ruta Chişinău-Amsterdam. În cadrul aceleeaşi vizite, premierul s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii al Regatului Ţărilor de Jos, SharOn Dijksma (DIIKSMA). Cei doi oficiali au stabilit iniţierea unor proiecte comune în domeniul agricol şi îmbunătăţirea schimburilor comerciale.
Tot joi, preşedintele României a vorbit la Bruxelles despre problemele Moldovei. După întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, liderul de la Bucureşti a declarat că a insistat pe intensificarea proceselor de apropiere dintre Chişinău şi Uniunea Europeană.