Divorţurile, mai scumpe decât ceremoniile de căsătorie. Cheltuielile ajung până la 10.000 de lei
În preajma Zilei Îndrăgostiţilor, statisticele arată că rata divorţutilor este în continuă creştere. Dar, atenţie!, sunt în creştere şi costurile pentru divorţ. Dacă în cazul ceremoniei de căsătorie taxa de stat constituie cel mult 5 mii şi jumătate de lei, atunci cheltuielile pentru desfacerea acesteea pot fi şi de două ori mai mari. Şi asta din cauza onorariul avocatului.
Cea mai uşoară şi ierftină modalitate de a divorţa este cea de comun acord. Dacă familia nu are copii şi dispute materiale, atunci trebuie să plătească doar o taxă de 100 de lei. În cazul apariţiei divergenţelor, procesul de judecată este inevitabil.
"Taxa minimală este 2500 de lei, însă, în mediu respectivul onorariu ar putea constitui şi 10.000 de lei. Depinde de complexitatea cazului. Dacă părţile nu au litigii legate de împărţirea bunurilor, atunci este mult mai simplu", a declarat avocatul Ştefan Burlaca.
De obicei, serviciile avocatului sunt plătite de cel care a pierdut procesul. Dar instanţa îşi poate rezerva dreptul să împartă cheltuielile între părţi. Disputele apar, de regulă, la partajarea proprietăţii. Este vorba despre lucrurile procurate după căsătorie. Acestea sunt împărţite egal, dacă cei doi nu au un contract prenupţial sau nu au ajuns singuri la un compromis.
"Preţul divorţului" include şi cheltuielile de după desfacerea căsătoriei. Adică, fostul soţ trebuie să plătească lunar pensia alimentară. Este vorba de 25% din tot venitul obţinut de acesta, în cazul unui singur copil în familie, 30-35% - dacă sunt doi copii şi 50% în caz că soţii au trei şi mai mulţi copii.
Avocaţii spun că cel mai des familiile divorţează din cauza infidelităţii sau că au caractere ce nu se potrivesc. Oamenii spun însă că, cel mai des, cuplurile divorţează din cauza problemelor financiare: "Eu cred că la aceasta contribuie sărăcia. Mulţi se despart. Dacă în ţară ar fi stabilitate, atunci, probabil, totul ar fi bine".
În primele nouă luni ale anului trecut, în Moldova au fost înregistrate aproape 7.800 de divorţuri, cu 1,2 la sută mai mult decât în perioada similară a anului 2012. Tot în acest interval de timp, au fost înregistrate 18 mii de căsătorii, cu 1,5 la sută mai mult decât în anul precedent.