Un avocat şi un poliţist din Rezina riscă până la 10 ani de închisoare DETALII
Un avocat din Rezina a fost prins în flagrant de ofiţerii CNA, în timp ce primea mită în sumă de 200 de euro de la denunţător. Reţinerea a avut loc în faţa Procuraturii raionului Rezina.
Potrivit denunţătorului, avocatul său i-ar fi cerut 300 de euro sub pretextul de a-l ajuta să scape de un dosar penal. Banii urmau să ajungă la un ofiţer de urmărire penală care ar fi acceptat rezolvarea cazului prin determinarea părţii vătămate să se împace cu bănuitul.
Ofiţerii CNA efectuează percheziţii în biroul ofiţerului de urmărire penală al IP Rezina, unde deja a fost depistată o parte din banii transmişi de denunţător anterior. Iar avocatul este escortat la CNA pentru pentru a fi audiat.
Pe faptul dat a fost iniţiată o urmărire penală. Poliţistul este cercetat pentru corupere, iar avocatul în calitate de complice.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă închisoare de la 5 până la 10 ani cu amendă în mărime de la 20.000 la 60.000 de mii de lei.
- Unul dintre cei şase inspectori de patrulare, suspectaţi că estorcau mită de la şoferii de microbuze, reţinut pentru 20 de zile
- Percheziţii la Spitalul Clinic Republican din Chişinău. Oamenii legii au descins în biroul şefului, dar şi la domiciliul acestuia
- Magistrata din Criuleni, care a fost reţinută pentru luare de mită, va compărea în faţa instanţei