Zimbru Chişinău au făcut primul transfer din acest an
Zimbru Chişinău au făcut primul transfer din 2014! "Galben-verzii" au semnat cu internaţionalul moldovean Iulian Erhan, care şi-a început cariera de fotbalist la Zimbru. "Sunt bucuros că am revenit acasă" - a declarat moldoveanul care în ultimul timp a jucat în campionatul din Belarus.
Internaţionalul moldovean Iulian Erhan a devenit prima achiziţie a Zimbrului în pauza de iarnă. Fundaşul a semnat cu fostul său club pe o perioadă de doi ani.
Iulian Erhan, în vârstă de 27 de ani, s-a format ca jucător la Şcoala de Fotbal a clubului Zimbru. Pentru echipa din strada Butucului, acesta a jucat în 95 de meciuri în Divizia Naţională, între anii 2003-2009 şi 2011-2012.
În Moldova, Erhan a mai evoluat pentru formaţiile CSCA-Steaua şi Academia Chişinău, în Rusia a jucat la Mordovia Saransk, iar în Belarus a fost legitimat la Torpedo Jodino. Pentru ultimul club, acesta a bifat 13 partide în campionat. Erhan are în palmares şi un meci jucat pentru naţionala Moldovei.