Un azil de bătrâni a ars în Canada. Trei oameni şi-au pierdut viaţa, iar alte 30 au fost date dispărute
Embed:
Un azil de bătrâni din provincia canadiană Quebec a ars din temelii, iar trei oameni au murit. Alte 30 de persoane sunt date dispărute. Salvatorii au reuşit să scoată din flăcări 20 de bătrâni care au fost transportaţi într-un loc sigur.
O amplă operaţiune de căutare a fost iniţiată pentru găsirea persoanelor dispărute. Pompierii au făcut faţă cu greu flăcărilor uriaşe, din cauza vântului puternic. Focul a mistuit cele trei etaje ale azilului de bătrâni.
Din motive de siguranţă, mai multe clădiri din apropiere au fost evacuate. Deocamdată, nu se cunoaşte din ce cauză a izbucnit incendiul.