Oferta unui om de afaceri. Cel care-i va lua fiica de soţie va fi recompensat cu milioane de dolari
Recompensă de 120 de milioane de dolari pentru cel care-i va lua fiica de soţie. Nu este un scenariu desprins din vreun film, ci cazul unui magnat din Hong Kong. Oferta omului de afaceri nu este o noutate. Anul trecut, acesta promitea 60 de milioane de dolari viitorului său ginere. Pentru că rezultatele au întârziat să apară, suma a fost dublată.
Problema este că fiica magnatului, în vârstă de 33 de ani, are altă orientare sexuală. Ea este lesbiană, iar până acum niciun bărbat nu a reuşit s-o convingă să se căsătorească. Femeia spune că uriaşa sumă de bani, pusă la bătaie de tatăl său, nu a reuşit să atragă un bărbat de care să-i placă.
În schimb, ea s-a arătat bucuroasă să fie prietenă cu oricine care va câştiga această sumă ce va fi donată ulterior organizaţiei sale de caritate.