Ninsorile fac legea în sudul ţării: Şase localităţi au rămas fără lumină, iar mai mulţi copii nu au putut ajunge la şcoală
Ninsorile abundente din ultimul timp au lăsat fără curent electric 14 localităţi din raioanele Căuşeni, Leova, Străşeni şi Ştefan Vodă. Din cauza drumurilor întroienite, mai mulţi copii din sudul ţării nu au putut ajunge la şcoală.
La această oră ninge practic în toată ţară, situaţia este mai complicată localităţile Doina, Rumenţilor, Chioselia Mare şi Iasnaia Poleana, din raionul Cahul, unde se circulă cu dificultate. Satul Alexandru Ioan Cuza a fost izolat, nimeni nu intră şi nici poate ieşi din cauza drumurilor înzăpezite. Totodată, câteva şcoli au fost închise, iar autorităţile locale speră că timp de două zile elevii să poată reveni la ore. Pentru câteva zile, a fost sistată şi activitatea a cinci grădiniţe.
Zeci de camioane staţionează de-a lungul traseului, iar şoferii acuză drumarii că nu-şi fac bine treaba.
"Am urcat până aici, am rupt şi lanţuri, am rupt tot. Ce asta e curăţare?".
"Sunt echipat, am lanţuri. Până aici au ţinut, dar aici s-au rupt".
O maşină a fost scoasă din nămeţi de echipa Publika TV.
Din cauză căderilor masive de zăpadă, copiii din câteva sate nu au putut ajunge la şcoală.
"Avem probleme cu localităţile care sunt pe pantă. Comuna Doina, respectiv Rumeanţev, Krasnaia Poleana, unde astăzi nu au putut circula autobuzele pentru a transporta elevii la şcoli şi grădiniţe. Nu funcţionează în general cinci grădiniţe", a declarat preşedintele raionului Cahul, Avram Micinschi.
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Drumurilor dau asigurări că situaţia va fi remediată şi că, în general, drumurile naţionale sunt practicabile.
"Sunt antrenate circa 227 de utilaje speciale inclusiv şi 475 de muncitori. Pe perioada nopţii au fost utilizate 2155 de tone de material antiderapant", a menţionat Sergiu Căpăţână, şef Serviciul operativ Administraţia de Stat a Drumurilor.
Meteorologii anunţă că ninsoarea va încetini marţi, dar nu pentru mult timp.
"Miercuri, joi, vor cădea precipitaţii intense pe arii extinse. Va viscoli şi, drept consecinţă, vor fi troienite drumurile", a precizat şeful Direcţiei Meteorologie, Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Lidia Treşcilo.
Avertizarea Cod Galben de vreme rea este valabilă până în această seară.