Samovar vopsit în tricolor. În Moldova ar putea apărea "Partidul Rusesc"
În an electoral, pe eşichierul politic ar putea să apară noi actori. Potrivit Tribuna.md, în următoarele luni ar putea să apară "Partidul Victoriei", dar şi "Partidul Rusesc" al cărui simbol ar putea fi un samovar în culorile tricolorului moldovenesc.
Formaţiunea îşi propune să apere mai mult interesele vorbitorilor de limbă rusă. În acelaşi timp, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au declarat pentru Publika TV că instituţiei i-a fost solicitat de două ori să rezerveze denumirea "Partidul Liberal Democrat şi Reformator"
Ministerul Justiţiei a respins una dintre solicitări, motivând că denumirea poate crea confuzii. În prezent, în Moldova sunt înregistrate 40 de partide şi mişcări social-politice. Dintre acestea, doar opt formaţiuni sunt reprezentate în Parlament.