179 de sticle de divin, fără acte de proveniență, reţinute la frontiera de stat. Unde era ascunsă marfa
179 de sticle de divin, de producție autohtonă, transportate fără acte de proveniență, au fost reţinute la frontieră.
Potrivit poliţiştilor de frontieră, între localitățile Zăluceni-Nimereuca a fost oprit în trafic un automobil, la volanul căruia se afla un locuitor al oraşului Florești, de 36 de ani, iar pasager era un consătean de 44 de ani.
După verificarea documentelor de identitate, mijlocul de transport a fost supus unui control amănunțit. Astfel, în salon și în portbagaj au fost depistate șase cutii, în care erau aranjate 179 de sticle de divin, fără timbru de acciz.
Pasagerul, care a declarat că-i aparține băutura, nu a putut prezenta documente de proveniență și însoțire. Din primele cercetări, s-a constatat că divinul ar fi contrafăcut, pentru confirmarea bănuielilor băutura urmează să fie supusă expertizei.
- Un moldovean, cercetat penal după ce a încercat să treacă vama cu un permis de conducere fals
- Prinşi în timp ce furau porumb. Persoane reţinute nu îşi justificau prezenţa în câmp
- Patru ruşi sunt cercetaţi penal după ce au furat veste de salvare de la bordul unui avion şi au înjurat personalul Aeroportului