Noul CEO Microsoft ar putea fi anunţat chiar saptămâna viitoare
După anunţul retragerii lui Steve Ballmer de la şefia Microsoft, compania a anunţat că noul CEO va fi numit până în august 2014. Anunţul ar putea însă veni mult mai repede, deoarece perioada de tranziţie afectează productivitatea în cadrul companiei, scrie hit.ro.
Candidatul preferat de Ballmer este cel mai probabil fostul şef Nokia, Stephen Elop, dar nominalizarea facută de consiliul director ar putea fi diferită. În prezent, surse din interiorul companiei mizează pe Satya Nadella, vicepreşedintele executiv al grupului de Cloud şi Enterprise din cadrul companiei.
Oficialul Microsoft de origine indiană lucrează în cadrul companiei din 1992, şi a ocupat mai multe funcţii cheie de-a lungul anilor. Nominalizarea unui nou CEO Microsoft ar putea grăbi procesul de tranziţie care afectează în special proiectele noi, în care angajaţii nu vor sa investească timp şi efort dacă nu corespund viziunii de viitor a companiei.
Chiar dacă noul şef al companiei nu va fi Satya Nadella, cei mai mulţi analişti se aşteptă la o alegere din interiorul Microsoft, deoarece gigantul IT are o structură foarte complexă, iar un CEO extern ar irosi prea mult timp acomodându-se cu cultura organizaţională a companiei.