Peste 20 de mii de locuitori ai capitalei au solicitat compensaţii pentru căldură
Peste 20 de mii de locuitori ai capitalei au solicitat autorităţilor municipale compensaţii pentru căldură, de la începutul lunii noiembrie. Numărul de dosare este de circa 15 mii mai mic în comparaţie cu sezonul precedent de încălzire. Precizările au fost făcute de către şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare, Petru Gontea, la şedinţa de astăzi a Primărie.
"Numărul mic de dosare se explică prin faptul că solicitanţii nu întrunesc toate condiţiile regulamentului aprobat de către Consiliul municipal Chişinău pentru sezonul de încălzire. Un număr similar de dosare a fost depus şi în anul 2008", a declarat Gontea.
În acest an, compensaţii pentru căldură pot solicita locuitorii capitalei cu un venit lunar de până la 1.700 de lei. Cererile pentru acordarea compensaţiei pot fi depuse până la încheierea sezonului de încălzire. Pentru a beneficia de ajutor financiar la plata energiei termice, solicitanţii vor trebui să prezinte pe lângă alte acte şi un certificat de la Inspectoratul Fiscal, cu privire la venituri.