Academia de Ştiinţe, în căutarea unui preşedinte. Nimeni nu s-a înscris, deocamdată, în cursă
Se caută un candidat la preşedinţia Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Deşi au rămas mai puţin de două săptămâni până la data limită de depunere a dosarelor, nimeni nu s-a înscris, deocamdată, în cursa pentru fotoliul de preşedinte al AŞM. Totuşi, mai mulţi membri ai academiei i-au propus drept candidaţi pe actualul preşedinte, Gheorghe Duca, şi pe academicianul Valeriu Pasat. Duca, însă, spune că nu este încântat de ideea unui nou mandat la cârma instituţiei.
Reprezentanţii comisiei de organizare a alegerilor la Academia de Ştiinţe a Moldovei speră ca aproape de data limită de depunere a dosarelor să se înscrie în cursă mai mulţi candidaţi.
"La momentul de astăzi, există doar câteva propuneri, dar nu este nici un dosar aplicat. Trei secţii l-au înaintat pe actualul preşedinte, academicianul Gheorghe Duca, iar la o secţie au fost înaintaţi Duca şi academicianul Valeriu Pasat", a menţionat secretarul ştiinţific general al AŞM, Aurelia Hanganu.
Deocamdată nu se ştie dacă Gheorghe Duca va mai putea candida pentru un nou mandat. Asta pentru că noul regulament al Acadmeiei, adoptat în 2008, prevede că un preşedinte are dreptul să deţină doar două mandate consecutive. Totuşi, actualul preşedinte al Academiei a fost ales prima dată pentru un mandat de patru ani, în conformitate cu vechiul regulament al instituţiei. În aceste condiţii, comisia de organizare a alegerilor a trimis o interpelare Parlamentului, care urmează să se pronunţe dacă are sau nu dreptul Duca să mai candideze.
"Dacă nu se poate, nu este posibil, dacă nu am acest drept să particip, nici nu se va vorbi ca să particip. Eu nu am nici…să vă spun drept…dorinţă…eu nu doresc", a declarat preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca.
Alegerile preşedintelui Acadmeiei de Ştiinţe vor avea loc pe data de 17 februarie. Noul şef urmează să fie ales de cei 177 de membri ai Asambleei Academiei de Ştiinţe a Moldovei.