Un copil a murit la Centrul Mamei şi Copilului din capitală. Părinţii fetiţei acuză medicii de neglijenţă
Un copil de aproape doi ani a murit în urma unei operaţii la Centrul Mamei şi Copilului din capitală. Copilul a intrat în stop cardio-respirator, la scurt timp după operaţie.
Părinţii fetiţei acuză medicii de neglijenţă. În urma acestui caz, conducerea spitalului a declanşat o anchetă internă.
"Medicul a spus că a fost deconectată de la aparatul respirator prea devreme", a declarat mama copilului.
Medicii se apără şi spun că fetiţa a fost adusă prea târziu la spital. Copila suferea de o malformaţie congenitală şi a fost internată cu o infecţie.
"S-a efectuat întregul volumul de asistenţă chirurgicală, însă modificările ţesuturilor, care au survenit în urma unui proces inflamator de durată din cauza imunodificienţei, au dus la formarea unor complicaţii", a declarat şeful de departament Natalia Cojuşneanu
Concluziile investigaţiei interne, iniţiate de conducerea spitalului, vor fi făcute publice în câteva săptămâni.