18 oameni au murit, iar peste 240 au fost răniți în protestele masive care zguduie Uzbekistanul
Protestele și tensiunile sociale din provincia uzbecă Karakalpakstan, izbucnite la sfârșitul săptămânii trecute, au dus la moartea a 18 oameni și la rănirea a alți 243, relatază Reuters.
Forțele de securitate din Uzbekistan au reținut 516 oameni după ce au dispersat mulțimile de protestatari, vineri, însă au eliberat mulți dintre aceștia până la începutul acestei săptămâni, a anunțat garda națională a țării.
Sâmbătă, președintele Uzbekistanului, Șavkat Mirzioiev, a anunțat că renunță la planurile de modificare a constituției, prin care ar fi vrut să reducă autonomia regiunii și să elimine dreptul acesteia la secesiune.
Starea de urgență a fost declarată în provincia nord-vestică vreme pentru o perioadă de o lună, scrie Digi24.
Conform informațiilor oficiale din Uzbekistan, protestatarii au mărșăluit prin capitala regionala Nukus, vinerea trecută, și au încercat să preia controlul mai multor clădiri guvernamentale, declanșând cele mai dure violențe din ultimele două decenii din această fostă republică sovietică.
Karakalpakstan, aflată la malul Mării Aral, de decenii locul unui dezastru ecologic, este locuită de karakalpaci, un grup etnic minoritar al cărei limbă e mai apropiată de kazahă decât de uzbecă.