Legea egalităţii de şanse este văzută ca un instrument de protecţie de către minorităţile sexuale
Persoanele cu orientare sexuală netradiţională consideră că Legea cu privire la egalitatea şanselor poate ajuta judecătorii să abordeze mai adecvat cazurile de discriminare.Acest subiect a fost discutat la emisiunea Fabrika de la Publika TV.
"În 2012, înainte de intrarea în vigoare a legii noi am verificat dacă legislaţia permite contracarea cazurilor de discriminare, dar instanţa nu se putea pronunţa", a declarat Angela Frolov, reprezentanta unei organizaţii de protecţie a minorităţilor sexuale.
"La fel cum există persoane homosexuale, există şi familii homosexuale. În Republica Moldova există foarte multe familii homosexuale", a relevat aceasta. "Cum poate dăuna o familie homosexuală unei familii heterosexuale?" s-a întrebat reprezentanta Genderdoc-M, întrebată de moderatori dacă organizaţia din care face parte îşi propune să militeze pentru oficializarea cuplurilor gay.
În acelaşi timp, reprezentanţii conservatori ai societăţii consideră că după adoptarea legii respective, organizaţiile de apărare a drepturilor minorităţilor homosexuale planifică legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. "Cred că este vorba de o altă etapă: legalizarea căsătoriilor dintre gay. Tot ce fac persoanele aici în studiou, fac pentru promovarea acestei chestiuni: legalizarea căsătoriilor", a spus juristul Radu Buşilă. "Ei promovează prin parade modul lor de viaţă ca să aibă mai mulţi aderenţi, ca să aibă motive să legalizeze aceste relaţii păguboase".
În alt context, tolerarea persoanelor de orientare netradiţională este percepută ca atac subversiv din partea Vestului de unii membri ai societăţii. "Se adeveresc nu doar profeţiile noastre, dar şi îngrijorările noastre: Occidentul foloseşte problema homosexualităţii ca pe o armă politică", a opinat liderul unei organizaţii religioase, Ghenadie Valuţă.
Publika.md aminteşte că legea egalităţii de şanse a generat controverse, dezbateri aprinse şi un şir de proteste. Totuşi, deputaţii nu au ţinut cont de presiuni, iar documentul a fost votat, la cererea Uniunii Europene care a condiţionat adoptarea legii cu liberalizarea regimului de vize. Legea a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2013.