În satul Căpriana nu există grădiniță pentru copii
Căpriana este singurul sat din raionul Străşeni care nu are grădiniţă. Clădirea a fost lăsată în paragină, nu a avut acoperiş ani de zile şi s-a deteriorat. Acum, 126 de copii nu au unde să înveţe şi să se joace, iar foarte puţini dintre ei merg la grădiniţa din satul vecin.
Copiii preşcolari sunt însă mai norocoşi. Se înghesuie în două săli ale şcolii din localitate. Dar și așa, aceștia stau cu educatoarea doar câte 4 ore pe zi.
Timp de 18 ani, primăria din localitate, care trebuie să se ocupe de reparaţii, a găsit bani doar pentru acoperiş.
Autoritățile locale susțin că au elaborat un proiect pe care îl vor înainta Fondului de Investiţii Sociale din Moldova, ca să obţină bani de la Banca Mondială. Ei speră să repare clădirea anul viitor.