Scandal în echipa de sanie a Germaniei! O sportivă îşi acuză Federaţia de favoritism
Medaliata cu argint la proba feminină, Tatjana Huefner, a declarat că a fost defavorizată de Federaţia naţională, iar ca urmare titlul olimpic a fost câştigat de o altă sportivă germană, Natalie Geisenberger. Potrivit acesteia, Geisenberger a beneficiat de condiţii mult mai bune de pregătire, iar, ca urmare, a câştigat medalia de aur la Soci, iar Huefner s-a ales cu medalia de argint.
"Toate criticile au fost spuse la adresa Federaţiei de sanie din Germania. Mereu este loc de mai bine în administrarea sportului. Însă aceste critici nu au nimic în comun cu rezultatul obţinut de Natalie", a spus Tatjana Huefner.
La rândul său, Natalie Geisenberger se arătă confuză: "Nu am realizat încă ceea ce s-a întâmplat. Cred că am nevoie de câteva zile ca să-mi dau seama ce performanţă am obţinut. Urmează cursa pe echipe de la care, la fel, avem aşteptări foarte mari”.
Echipa Germaniei este lider în clasamentul general al probei sanie. Nemţii au cucerit medalia de aur şi la masculin, unde Felix Loch a câştigat al doilea titlu olimpic din carieră.