Unul din favoriţii la proba de slalom, sportivul Felix Neureuther - implicat într-un accident rutier
Sportivul german Felix Neureuther, unul dintre favoriţii la titlul olimpic în proba de slalom, a fost implicat într-un accident rutier în Germania iar plecarea lui spre Soci a fost amânată.
Maşina în care se afla sportivul a derapat din cauza poleiului de pe carosbil şi s-a izbit de un parapet.
Felix Neureuther era însoţit de iubita lui, biatlonista Miriam Gossner. Imediat după producerea accindentui, aceasta a anunţat poliţia, dar potrivit presei germane, Neureuther a plecat înainte să vină poliţiştii spre spital pentru a primi îngrijiri medicale.
"În drum spre aeroport Felix Neureuther a fost implicat într-un accident de maşină, nimeni altcineva nu a mai avut de suferit. Acesta a fost transportat la spital, unde a fost examinat de către o echipă de medici. Urmează să vedem cum se simte el şi în scurt timp vom şti dacă acesta va putea evolua la Jocurile Olimpice", a declarat secretarul de presă a echipei Germaniei Khristian Klaue.
Neureuther, câştigător a trei etape de Cupa Mondială în acest sezon şi vicecampion mondial la slalom, ar urma să intre în concurs la Jocurile Olimpice de la Soci pe 19 februarie.