Toyota anunţă un sistem de încărcare wireless care alimentează bateriile în 90 de minute
Toyota a dezvoltat un sistem de încărcare wireless. El funcţionează într-o parcare special amenajată şi poate asigura alimentarea unei baterii în doar 90 de minute, notează automarket.ro.
După ce şi-a câştigat titulatura de pionier al tehnologiei hibride, Toyota intenţionează să inoveze şi în alte segmente ale propulsiei alternative. Constructorul japonez lucrează acum la o soluţie de încărcare fără fir a maşinilor sale hibride şi a viitoarelor modele electrice.
În prezent, tehnologia de alimentare wireless este disponibilă pentru doar câteva telefoane mobile, însă ea va consemna o explozie în următorii ani. Industria auto va fi unul dintre promotorii tehnologiei, iar Toyota nu vrea să piardă startul.
Inginerii niponi au dezvoltat un sistem de încărcare wireless pentru actualul Prius Plug-in, versiunea alimentată la priză a hibridului. Acesta se poate încărca fără fir, de îndată ce este parcat în aliniament cu o bobină montată în podea.Sistemul trimite electricitate folosind rezonanţă magnetică ce ia naştere prin modificarea intensităţii câmpului magnetic între bobina transmiţătoare din podea şi cea montată în interiorul maşinii.
Toyota intenţionează să producă în serie un asemenea sistem de încărcare fără fir. El va fi capabil să încarce o baterie actuală în doar 90 de minute.
Pentru a uşura procesul de încărcare, Toyota a instalat şi un asistent inteligent pentru parcare, capabil să indice şoferului unde se află poziţionată bobina la nivelul solului. Testele vor demara în această lună în prefectura Aichi din Japonia.