Nadal şi Ferrer au trecut în turul doi la Openul de la Rio de Janeiro
Ferrer l-a învins cu 6-2, 6-3 pe Jeremy Chard, iar liderul mondial, Rafael Nadal, l-a eliminat pe conaţionalul său Daniel Gimeno-Traver, scor 6-3, 7-5.
Nadal a recunoscut că se resimte, după accidentarea suferită la spate: "E primul meci de când mi-am revenit după accidentare, dar mai simt încă dureri, mă bucur că am revenit cel puţin în competiţii. Nu am avut posibilitatea să mă antrenez mult pentru acest turneu, pentru că a trebuit să fac o pauză de câteva săptămâni după competiţia din Australia".
În turul doi Nadal va juca cu un alt spaniol, Albert Montanes, iar Ferrer va da piept cu argentinianul Federico Del Bonis.
Primele meciuri au fost marcate şi de câteva surprize, favoriţii cu numărul 5 şi 6, Nicolas Almagro şi Marcel Granollers au fost eliminaţi de jucători mai sab cotaţi. Almagro a pierdut duelul cu Alexandr Dolgopolov, iar Granollers a fost învins de Joao Sousa, fostul adversar al moldovenilor din Cupa Davis.