Ruşii au asaltat magazinele şi restaurantele elveţiene de la Soci cumpărând tot caşcavalul "Raclette"
Mii de ruşi au asaltat restaurantele destinate elveţienilor, iar ca urmare renumitul caşcaval raclette a dispărut din vânzare. Rezervele s-au terminat în doar zece zile, iar pentru a satisface cererea, din Elveţia au mai fost comandate încă 800 de kilograme.
Elveţia s-a remarcat la Jocurile Olimpice de la Soci nu doar prin medalii câştigate în diferite probe, dar şi prin mâncare. Caşcavalul raclette, care se serveşte prăjit, a produs furori în satul olimpic, iar restaurantele de pe lângă Casa Elveţiei au fost nevoite să renunţe la vânzarea lui din cauza cererii prea mari.
Christian Zueger, bucătarul unui restaurant fast food de la Casa Elveţiei a spus presei: "Cererea e prea mare. În zece zile ni s-a dus tot caşcavalul. Am mai făcut o comandă, dar livrarea nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Am decis să folosim un caşcaval mai accesibil şi, imediat, cererea a devenit enormă. Atunci, am renunţat să mai vindem aşa ceva."
Companiile de catering care asigură aprovizionarea restaurantelor susţin că criza caşcavalului raclette a fost cauzată de localnici.
Managerul companiei de catering, Philipp Mosimann spune că au făcut calculele pe baza la ceea ce au avut la Londra şi au planificat câte 40 de kg de raclette pe zi. La Sochi, se vând câte 70-80 de kg pe zi. "Această gustare a devenit extrem de populară aici, mai ales printre ruşi. Avem mult mai mulţi clienţi ruşi decât ne-am aşteptat: peste 1500 de oameni pe zi" a specificat Mosimann.
Ca să asigure şi în continuare prezenţa caşcavalului în restaurantele din Soci, din Elveţia au mai fost comandate încă 800 de kilograme .