Zeci de balcoane din capitală riscă să se prăbuşească. Ce măsuri întreprind autorităţile (VIDEO)
Autorităţile capitalei au decis să blocheze intrările la balcoanele unui bloc din strada Eugen Coca, din sectorul Buiucani, după ce unul dintre balcoane s-a prăbuşit, aseară. Pericolul persistă şi în cazul altor imobile.
Unul dintre tinerii care se afla la balcon în momentul în care acesta s-a prăbuşit îşi aminteşte cu greu de clipele de groază prin care a trecut.
"Am mers să iau o haină şi s-a rupt balconul şi Andrei băiatul acela a căzut jos, dar eu am reuşit să mă ţin de balustradă şi am căzut între balcoane", a spus tânărul.
Reprezentanţii Inspecţiei de Stat în Construcţii susţin că, deocamdată, nu se cunoaşte cauza exactă a prăbuşirii balconului.
"Orice construcţie are un anumit tremen de exploatare. La moment nu ne putem expune. Am luat probe, examinăm lucrul şi o să ne expunem în 2-3 zile care este situaţia", a menţionat şeful Inspecţiei de Stat în Construcţii, Radu Vasile.
Pentru a preveni asemenea incidente, responsabili de la Pretura sectorului Buiucani spun că urmează a fi inspectate toate blocurile.
"De urgenţă vom convoca o şedinţă lărgită cu toţi gestionarii fondului locativ. Reieşind din acestă situaţie gravă vom solicita o expertiză, implicăm experţii de la Inspecţia de stat în construcţii", a precizat vicepretorul sectorului Buiucani din capitală, Vasile Nistreanu.
Între timp, zeci de locuitori ai unui bloc din strada Calea Ieşilor cer disperaţi ajutor de ani de zile. Aici, balcoanele au început să se prăbuşească încă acum cinci ani.
"De la etajul 15 a căzut balconul şi a fost afectat şi balconul meu. Nu aştept nimic de la autorităţi, nu m-a ajutat nimeni cu nimic", spune o femeie.
Responsabilii de la Primărie spun că în acest an nu sunt alocaţi bani pentru reabilitarea acestui bloc.