Papa emerit Benedict al XVI-lea a efectuat o vizită neaşteptată la Vatican
Embed:
Papa emerit Benedict şi-a făcut o apariţie neaşteptată la Basilica Sfântul Petru de la Vatican, în timp ce succesorul său, Papa Francisc oficializa o ceremonie de numire a 19 noi cardinali. Este pentru prima oară de la retragere sa când fostul conducător al Bisericii Catolice participă la o ceremonie oficiată de papa Francisc.
În cadrul ceremoniei au fost numiţi cardinali din ţări precum Coasta de Fildeş, Nicaragua şi Haiti. Papa emerit Benedict s-a aşezat în linişte în primul rând al bisericii, alături de alţi cardinali. Deşi au fost rugaţi să nu aplaude, prelaţii l-au întâmpinat cu ovaţii zgomotoase. Ultima oară cei doi suverani pontifi s-au întâlnit în 2013, înainte de Crăciun.