Oamenii, în goană după produsele pentru Săptămâna Albă. "Suntem creştini şi trebuie să respectăm tradiţiile" (VIDEO)
Creştinii ortodocşi de stil vechi intră de mâine în Săptămâna Albă sau cum se mai spune în popor, săptămâna brânzei. Astfel, credincioşii nu vor mai putea mânca produse din carne, ci doar ouă, lapte, brânză şi peşte.
Încă de dimineaţă, oamenii au venit să cumpere produse pentru bucatele din Săptămâna Albă.
"Ne pregătim de Săptămâna Albă. Sântem creştini şi trebuie să respectăm tradiţiile. Mai mult cumpărăm produse lactate şi legume, fructe", spune un bărbat.
" Cumpărăm brânzeturi. Carne nu. Adică, mă rog, ceea ce nu se cuvine. Nişte plăcinţele, nişte colţunaşi, ceea ce se poate".
Comercianţii spun că nu vor scumpi produsele în această perioadă.
"Rămân aceleaşi preţuri. Sunt mai mulţi cumpărători faţă de săptămâna trecută".
"Se cumpără mai mult produsele lactate. Se vând bine şi ouăle", a precizat un comerciant.
Şi la peşte s-au găsit cumpărători.
"O să facem peşte umplut şi prăjit. Şi zeamă o să facem".
"Şi tinerii, şi bătrânii cumpără peşte. Lumea nu are bani şi cumpără de care-i mai ieftin".
Potrivit nutriţioniştilor, Săptămâna Albă este potrivită pentru pregătirea organismului de perioada postului.
"Putem să mâncăm brânzeturile, smântâna, laptele acru, laptele integral şi de 2-3 ori în săptămâna aceasta putem să consumăm şi peşte. Totodată, se poate de consumat şi terciuri, fasole, mazăre", a menţionat nutriţionistul Angela Pelteac.
Iar preoţii spun că această săptămână este o perioadă de pocăinţă şi de reţinere de la mâncare.
"Să fie mai blajini, mai buni, să-şi amintească de acea înfricoşată judecată pe care trebuie să o primească la sfârşitul lor", a declarat preotul de la biserica "Acoperământul Maicii Domnului", Victor Luchin.
Săptămâna Albă precede Postul Paştilor. Învierea Domnului este sărbătorită în acest an pe 20 aprilie.