Gata cu stresul şi oboseala! Poţi apela la serviciile unui maseur, chiar la birou (VIDEO)
Gata cu stresul şi oboseala la locul de muncă! Angajaţii cu un program încărcat pot să apeleze la serviciile unui maseur, chiar la birou. Potrivit specialiştilor, o şedinţă de masaj la locul de muncă durează 20 de minute şi ajută la restabilirea forţelor.
Victoria Tarasenkova este manager la o frizerie din Capitală. Ea spune că din cauza programului aglomerat oboseşte repede şi are frecvent dureri de spate. O dată pe săptămână femeia cheamă la birou un maseur.
"Eu am un program dificil, fie stau aşezată mult, fie stau în picioare sau merg şi, evident, mie îmi lipseşte un masaj care să mă relaxeze. Un masaj uşor e plăcut. Îţi dă forţe noi pentru a continua munca", spune femeia.
Maseurii spun că cel mai frecvent sunt solicitaţi să meargă în birouri în care muncesc femei, cu vârste între 35 şi 45 de ani. Ei susţin că masajul relaxează fizică şi emoţional.
"Masezi gâtul în regiunea coloanei vertebrale. Este o tehnică de tonificare şi antistres. De asemenea, pot fi masate braţele, dar şi capul. Relaxăm muşchii şi îmbunătăţim circulaţia sângelui", a precizat maseurul Aliona Afanasieva.
Ideea masajului la birou îi încântă pe oameni.
"Asta ne va ajuta să muncim mai eficient. Pentru că stăm mai mult aşezaţi, iar spinarea şi gâtul au nevoie de relaxare", a spus o femeie.
"Probabil ne va stimula să muncim mai mult. Ne vom simţi mai bine şi vom munci mai eficient", susţine un bărbat.
O şedinţă de masaj la birou costă cel puţin 30 de lei. Specialiştii fac şi reduceri dacă au cel puţin cinci solicitări de la acelaşi oficiu.