Liderii mondiali analizează posibilităţi de aplanare a situaţiei în Ucraina
Rusia şi-a rechemat ambasadorul din Ucraina. Moscova a declarat că are nevoie de consultări cu diplomatul, în contextul situaţiei grave de la Kiev. În acelaşi timp, şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, merge astăzi în Ucraina, unde va discuta despre susţinerea pe care o poate oferi Bruxelles-ul, ţinând cont de criza politică şi economică din această ţară.
Statele Unite cred că ar fi o greşeală foarte gravă dacă Rusia ar trimite trupe în Ucraina. Opinia a fost enunţată de consilierul pentru securitate al preşedintelui american, Susan Rice, care a mai menţionat că Victor Ianukovici singur a părăsit postul de preşedinte.
Iar Franţa consideră că pentru Ucraina nu există cale întoarsă. "Realitatea este că Ianukovici a pierdut puterea. Cel mai important lucru este ca ucrainenii să rămână uniţi, integritatea ţării trebuie să rămână intactă, în siguranţă", a declarat şeful diplomaţiei de la Paris, Laurent Fabius.
La rândul său, Rusia consideră că opoziţia a încălcat acordul de pace semnat vineri cu Victor Ianukovici şi a preluat puterea. Declaraţia a fost făcută de ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, într-o convorbire telefonică cu omologul său american, John Kerry. Anterior, preşedintele Rusiei şi cancelarul Germaniei au vorbit, tot la telefon, despre situaţia din Ucraina. Merkel şi Putin au convenit asupra faptului că integritatea fostului stat sovietic trebuie să rămână intactă. Înainte de această discuţie, şefa executivului de la Berlin a sunat-o pe Iulia Timoşenko, pe care felicitat-o că este în libertate şi i-a spus că revenirea ei ar putea fi unul dintre cei mai importanţi factori în stabilizarea Ucrainei.